The Ark Underground
“A glass of Jazz” – cu Mara & Kult Studio, la The Ark
Dupa o seara memorabila, energica si totusi atat de relaxanta alaturi de ZUM, The Ark continua seria evenimentelor “A glass of Jazz” cu un concert Mara & Kult Studio, vineri, pe 25 februarie. Platforma muzicala ‘A glass of Jazz’, lansata cu succes de The Ark, se va desfasura si in luna martisorului, cu un nou concert al Irinei Sarbu , pe 4 martie, de aceasta data pe scena alaturi de Marius Mihalache band.
Mara & Kult Studio, unul dintre cele mai in voga proiecte de jazz la momentul actual, se distinge prin originalitate si muzica groovy, unde sonoritatile de nu-jazz intalnesc un drum and bass ambiental, iar beat-urile trip-hop sunt mixate cu clarinet si percutie live. Forta versurilor si energia pozitiva a Marei completeaza armonia muzicala, oferind publicului un sentiment cald si placut, o bucurie a vietii celebrata prin muzica si cuvinte. Formula “Mara & Kult Studio” este reprezentata de MARA (vocal), Paul ILEA (compozitor si producator), Sasha Negara (membru Sensor – clarinet, percutie) si Seby Joo (bass). Proiectul muzical este conceput pentru a sustine interpretarea live a albumului Mara-IN LOVE, primul album al artistei ce urmeaza a fi lansat in aceasta primavara. In aceasta formula, grupul a avut ocazia sa imparta aceeasi scena cu artisti internationali celebri precum Bonobo (opening act, Arenele Romane 2010) sau Faithless (Sensor feat. Mara @ Ciuc Summer Fest 2010).
Mara & Kult Studio va concerta vineri, 25 februarie, la The Ark Lounge, in cadrul serilor “A glass of Jazz”, incepand cu ora 21:00. Intrarea la eveniment este libera, iar pentru completarea unei seri cu totul exceptionale, la bar, publicul este asteptat cu o reducere de 50% la comandarea unui pahar de vin.
“A glass of Jazz” – in fiecare vineri, la The Ark
Dupa un concert fascinant sustinut de Irina Sarbu in cadrul primei editii a evenimentului “A glass of Jazz”, seria spectacolelor de jazz la The Ark continua si saptamana aceasta, pe 18 februarie, cu un concert al trupei Zum. “A Glass of Jazz” este o noua platforma muzicala in cadrul careia pe scena The Ark Lounge vor fi prezenti in fiecare seara de vineri, tineri artisti romani, alaturi de Irina Sarbu si Zum, Mara fiind cel de-al treilea nume care completeaza seria concertelor programate pentru luna februarie.
ZUM este un proiect initiat de Radu Draganescu in anul 1996, la inceput fiind orientat spre zona de world music. De-a lungul vremii datorita colaborarilor cu diversi instrumentisti ce si-au pus amprenta asupra proiectului, formula grupului s-a extins pornind de la saxofon, chitara si percutie, ajungand la o formula ce cuprindea inclusiv un cvartet de coarde. Sunete unice create de Mandela (flaut), Radu Draganescu (keys) si Florin Romascu (percutie) alaturi de vocea Yankei, se impletesc cu sweep-uri electronice dand nastere unui sound fresh si funky ce vor proiecta publicul intr-o alta dimensiune. Influentele muzicale ale trupei inspira esente braziliene si indiene ce combina armonios stilul clasic cu cel modern, improvizatiile "jazzy" marca Zum devenind garantia unui show acustic live spectaculos.
Prin muzica sa, Zum a reusit sa depaseasca granitele tarii sustinand de mai multe ori concerte in cadrul Festivalului de la Sziget pe scena de muzica ambientala, precum si in cluburi din Danemarca, Bruxelles si Budapesta, in timp ce prin intermediul Institutului Cultural Roman a participat la diferite festivaluri europene de promovare a culturii romane peste hotare.
Zum va concerta vineri, 18 februarie, la The Ark Lounge, in cadrul evenimentelor “A glass of Jazz”, incepand cu ora 21:00. Intrarea la eveniment este libera, iar pentru ca seara sa fie completa, la bar va asteapta o reducere de 50% la paharul de vin pentru a va putea bucura din plin de o seara magica.
Teatrul de la miezul noptii: Dragostea dureaza trei ani
The Ark si-a propus ca proiectul Teatrul de la miezul noptii sa aiba o continuitate astfel ca joi, 24 februarie, publicul va avea ocazia sa revada una dintre cele mai apreciate reprezentatii ale teatrului modern - "Dragostea dureaza trei ani" - in regia lui Chris Simion. Piesa se va juca in The Ark Underground, incepand cu ora 22:00.
"Dragostea dureaza trei ani" este o punere in scena dupa romanul cu acelasi nume scris de Frederic Beigbeder ce a avut debutul in anul 2006, de atunci jucandu-se cu sala plina. The Ark iti propune sa urmaresti aceasta piesa de teatru care de-a lungul vremii s-a bucurat de foarte mare succes intr-un loc neconventional - The Ark Underground, la o ora mai putin obisnuita - 22:00.
Piesa de teatru este un spectacol modern ce se adreseaza unui public lipsit de inhibitii si prejudecati asa cum spune chiar regizorul spectacolului, Chris Simion (absolventa U.N.A.T.C). In urma cu 11 ani, aceasta a infiintat impreuna cu scriitorul francez Pascal Brucker, Compania de Teatru D'AYA ce are ca principal scop promovarea teatrului contemporan si a regiei moderne. Alaturi de „Dragostea dureaza trei ani”, printre spectacolele celebre regizate de Chris Simion se mai numara "Hell", "Si caii se impusca, nu-i asa?" sau "Te iubesc, te iubesc".
Joi, 24 februarie, "Dragostea dureaza trei ani" se joaca la The Ark Underground, incepand cu ora 22:00. Distributie: Cristi Iacob (sotul parasit), Ilinca Goia (sotia inselata), Gabriela Iacob (amanta) si Vitalie Bichir (prietenul tuturor).
Intrarea va fi 25 lei. Detalii despre piesa pe www.daya.ro. Rezervari la 0724.588.534 sau 0727.100.856
Concert Madame Hooligan in The Ark Bucuresti
Madame Hooligan, trupa lui Radu Almasan (ex- Bosquito) din SUA devine trupa rezidenta la The Ark, si va sustine primul show sambata, pe 12 februrarie.
Trupa Madame Hooligan a fost introdusa publicului roman saptamana trecuta, in deschidere la concertul lui James Walsh. Publicul a reactionat foarte pozitiv la ei, asa ca Madame Hooligan a primit propunerea de a deveni trupa rezidenta la The Ark, urmand a sustine lunar cate un concert in The Ark Underground.
Primul concert din aceasta serie are loc sambata aceasta, pe data de 12 februarie. Madame Hooligan sunt: Radu (voce si chitara), Felix (tobe), Austin (bas) si Ben (chitara).
Madame Hooligan devine astfel prima (si singura) trupa originara din Statele Unite cu rezidenta intr-un club din Romania.
“Suntem onorati de invitatie si in acelasi timp motivati de o noua provocare. O rezidenta este, din cate am inteles, un concept nou pentru cluburile din Romania. Eu personal pana acum am cantat in tara numai muzica mainstream. Acum e altceva, este muzica mai diferita, pentru oameni mai diferiti, asa ca ii asteptam pe toti cei care nu se regasesc in peisajul muzical din tara sa se alature grupului nostru de “anti-eroi”. Vom repeta experienta lunar si vom incerca sa individualizam fiecare show in asa fel incat sa vrei sa le vezi pe toate.” a declarat Radu Almasan, solistul Madame Hooligan.
Madame Hooligan a luat nastere la sfarsitul anului 2006 in Los Angeles, California, la initiativa lui Radu Almasan. Sound-ul lor imbina rock-ul alternativ cu influente folk, gypsy si neo-grunge. Ca sa va faceti o idee, spunea cineva intr-un review ca s-ar potrivi foarte bine pe o scena cu Mars Volta si Gogol Bordello.
Madame Hooligan a lansat si un album independent in 2008, „Antiheroes”.
“A glass of Jazz” – in fiecare vineri, la The Ark
Incepand cu 11 februarie 2011, in fiecare vineri, de la ora 21:00, The Ark face cinste cu o portie generoasa de jazz autentic. “A glass of jazz” este numele noului proiect muzical sustinut de The Ark, in cadrul caruia, pe toata durata lunii februarie, in The Ark Lounge vor concerta artisti romani de jazz.
„A glass of Jazz” reprezinta o noua platforma muzicala sustinuta de The Ark, destinata iubitorilor de jazz si in egala masura tinerilor reprezentanti ai genului de pe scena autohtona. Pe 11 februarie, Irina Sarbu este cea care va oferi primul pahar de jazz, in cadrul unui concert intim, acompaniata de Puiu Pascu la pian si Dan Ionita la saxofon. Cunoscuta interpreta si actrita deopotriva, Irina Sarbu a interactionat de-a lungul carierei sale cu instrumentisti si artisti de jazz precum Ciprian, Tudor si Anca Parghel, Marius Popp, Virgil Popescu, Marius Mihalache sau Alin Constantiu, oameni care i-au influentat pozitiv atat viata cat si cariera sa muzicala. Dupa nenumarate concerte sustinute pe scenele din Bucuresti, din tara dar si din cadrul unor festivaluri internationale de profil, in 2007 Irina a reusit sa-si lanseze si un prim material discografic, intitulat sugestiv “World symphony” – album ce reuneste influente si ritmuri eclectice intr-o colectie de piese interpretate de Irina alaturi de Marius Mihalache (tambal, marimba, percutie), Adrian Mihalache (pian), Nicu Baran (bas) si Dragos Mihu (tobe).
Vineri, 11 februarie, ciocneste “A glass of Jazz” la The Ark, alaturi de Irina Sarbu, in cadrul unui eveniment exclusivist. Intrarea este libera iar pentru ca seara sa fie completa, ingredientul surpriza vine de la bar: reducere de 50% la paharul de vin. Savureaza un vin bun si un concert exceptional intr-o atmosfera desavarsita.
“Te iubesc! Te iubesc!” la The Ark!
Serile de teatru continua la The Ark cu o noua experienta culturala – “Te iubesc! Te iubesc!” – o piesa in regia lui Chris Simion care va fi pusa in scena joi, 3 februarie, in The Ark Underground.
“Te iubesc! Te iubesc!”, sau mai bine zis reteta comica despre cum sa fii fericit in cuplu si cum sa eviti blazarea in doi, este o adaptare dupa “Zapezile de altadata” de Dumitru Solomon, un spectacol de teatru al companiei Teatrul Undercloud, cu George Corodeanu, Corina Moise si Manuela Harabor.
Va asteptam sa experimentati arta ca mod de viata pe data de 3 februarie in The Ark Underground, incepand cu ora 21:00. Biletele in valoare de 30 de lei se pot achizitiona in avans de la receptia The Ark, sau in seara evenimentului.
Cateva dintre concluziile unei piese de teatru savuroase...
Nu exista nici o diferenta intre un barbat prost si unul intelept, atunci cand acestia se indragostesc.
Calitatile care o atrag pe femeie la un barbat sunt exact acelea pe care nu le va mai suporta mai tarziu.
Daca dragostea este oarba, casatoria iti deschide ochii.
Secretul fericirii in cuplu: “Sa nu-ti vina ideea sa compari!”
Daca iubirea este raspunsul, puteti sa repetati intrebarea?
...restul insa, la spectacol!
O seara perfecta cu Andy Fletcher la platane, completata de Amon si DJ Marika
Show-ul pe care Andy Fletcher (Depeche Mode) urmeaza sa il sustina pe 29 ianuarie, la The Ark Underground, va fi completat in deschidere de mix-urile lui Amon, DJ rezident The Ark, lui alaturandu-se si DJ Marika care va inchide programul serii cu un afterparty ce se va prelungi tarziu dupa miezul noptii. Prezentat de Burn Studios, evenimentul se anunta a fi electrizant, Andy Fletcher promitand un DJ set eclectic bazat pe mix-uri de house, electro si rock, ritmuri asezonate si cu remix-uri noi marca Depeche Mode, piese ce vor fi incluse pe viitorul album de remix-uri al trupei ce urmeaza a fi lansat peste cateva luni.
In cei aproximativ sapte ani de cariera, Amon nu a fost niciodata total atasat de un anumit gen muzical, dar a fost intotdeauna total dedicat muzicii. Coordonatele set-urilor sale se adapteaza fiecarei petreceri, fiecarei locatii, in functie de “vibe”. Totusi, in mix-urile sale se resimt adesea influente funky, breaks, drum and bass, nu-jazz, nu-disco, dubstep sau indie-dance, fiind adesea asociat cu scena drum and bass si dubstep din Romania.
Amon va deschide show-ul lui Andy Fletcher care va fi urmat de un energizant after-party, unde maestru de ceremonii va fi DJ Marika, unul dintre putinii artisti din Romania care a facut demersuri impresionante pentru sustinerea fenomenului underground in Romania. Dupa ce a gazduit cateva emisiuni radio, lucrand totodata ca redactor si producator al show-urilor TV Metropolis si Rockada difuzate pe primul post muzical de televiziune din tara, Marika si-a indreptat tot mai mult atentia catre activitatea de DJ. Lucrand in permamenta sa-si perfectioneze set-urile, rezultatele nu au intarziat sa apara, astfel ca la o competitie a DJ-ilor organizata in 2005, Marika a obtinut pozitia a doua. Desi devenit rapid unul dintre cei mai cunoscuti si apreciati DJ autohtoni, Marika nu s-a limitat la succesul personal, fiind totodata un sustinator neobosit al tinerei generatii de artisti.
Andy Fletcher, Amon si DJ Marika, promit sambata aceasta, pe 29 ianuarie o seara completa! Evenimentul va avea loc la The Ark Underground, intrarea costa 50 de lei iar accesul publicului se va faceincepand cu ora 21:00.
Radu Almasan isi prezinta trupa din SUA in premiera la The Ark, alaturi de James Walsh
Radu Almasan, cunoscut publicului roman ca si solist al trupei Bosquito, isi va prezenta luna viitoare in premiera in Romania proiectul care l-a tinut departe de tara ani buni, dar care i-a adus ascultatori si fani precum Slash, Taylor Swift, sau Kiefer Sutherland. Este vorba despre Madame Hooligan, trupa care a luat nastere in Los Angeles, California, la sfarsitul anului 2006, si pe care fanii de rock alternativ/neo-grunge si nu numai, o vor putea vedea pentru prima oara in Romania in cadrul unui show acustic, pe scena The Ark Underground, in deschiderea show-ului pe care James Walsh, solistul Starsailor, il va sustine pe 4 februarie.
Povestea Madame Hooligan incepe in 2005, cand membrii Bosquito s-au decis sa traverseze oceanul in cautare de noi experiente si oportunitati. Desi plecati in formula completa, in decurs de numai o luna doi dintre membri s-au hotarat sa paraseasca grupul si sa se intoarca in Romania, in timp ce Radu Almasan si Andrei Cebotari au ramas in Statele Unite, refuzand ideea de blazare artistica in cadrul show-business-ul romanesc, lipsit de provocari reale la acea vreme. La finalul anului 2006, impreuna cu David Ballon, Radu a pus bazele Madame Hooligan, iar celor doi li s-a alaturat la scurt timp si Andrei, trupa incepandu-si oficial activitatea in 2007.
Intr-o industrie care functioneaza dupa cu totul alte reguli si intr-un ritm total diferit, Madame Hooligan a reusit sa se impuna pe scena muzicala locala drept una dintre cele mai promitatoare trupe de rock alternativ, fiind apreciata atat de fani cat si de reprezentantii industriei muzicale. Primul single al trupei, "Freak the world", a ocupat timp de doua luni prima pozitie in clasamentul celui mai important post de radio dedicat muzicii indie rock din State Unite, iChannel Fm, fiind prezent si astazi in playlist-urile posturilor de radio de peste ocean. Vestile bune au continuat sa vina pentru Madame Hooligan, trupa fiind numita de doua ori "Band of the month" (trupa lunii) in Los Angeles de catre revista "The Deli Magazine", performanta ce le-a adus si doua prezente pe coperta publicatiei specializata in muzica indie/alternative. Pe parcursul timpului petrecut in California, Madame Hooligan a concertat in cele mai importante cluburi din zona printre care si celebrele The Viper Room, House of Blues sau Cascade (Hollywood), The Key Club, The Roxy, Knitting Factory, dar si in fata a peste 40.000 de oameni in deschiderea meciului de baseball Cardinals-Cubs ce s-a desfasurat pe stadionul Busch din St. Louis, Missouri. Si lista de colaborari in care Madame Hooligan s-a implicat de-a lungul timpului este impresionanta, reunind nume precum Tony Franklin (Jimmy Page, Whitesnake), Traa Daniels (POD), Fieldy (Korn), Bob Ezrin (producator Pink Floyd - The Wall), Brian Virtue (inginer de sunet Rage Against The Machine, Korn, 30 Seconds To Mars, Deftones), si chiar Fergie si Velvet Revolver, alaturi de care Radu a lucrat in perioada petrecuta in Los Angeles. Dincolo de feedback-ul pozitiv primit constant din partea publicului si a criticilor de specialitate, Madame Hooligan si-a castigat numerosi fani si in randul personalitatilor publice, numeroase celebritati precum Slash, Taylor Swift, Eva Gardner, legendarul producator Rick Rubin, Chris DeWolfe (fondatorul MySpace), actorul Kiefer Sutherland, The Mars Volta sau Korn declarandu-se incantati de sound-ul trupei. Nici ofertele caselor de discuri nu au intarziat sa apara, insa trupa a decis sa ramana independenta pentru moment si sa lanseze singura un prim material discografic.
Anul 2009 a adus provocari majore in viata Madame Hooligan, cand in urma unor probleme medicale, David Ballon a luat decizia de a parasi grupul, urmata la cateva luni si de plecarea lui Andrei, din motive personale. Radu nu a renuntat insa, sfarsitul lui 2010 gasind Madame Hooligan intr-o formula live schimbata, lui Radu Almasan (voce/chitara) alaturandu-se Felix Mircea Moldova (tobe), Austin Jesse Mitchell (bas/clape) si Benjamin David Erdreich (chitara electrica). In aceasta formula, Madame Hooligan ia decizia de a veni in Europa si de a incepe lucrul la un nou material discografic, precum si la un turneu care sa cuprinda mai multe cluburi si festivaluri europene. Una dintre primele opriri in noul periplu european este The Ark, unde pe 4 februarie, Madame Hooligan va sustine un set acustic in deschiderea show-ului James Walsh. Evenimentul va fi organizat de The Ark, sustinut de Heineken si Emagic, intarea fiind de 50 de lei.
Joi devine seara de teatru la The Ark!
Incepand cu 27 ianuarie, in fiecare joi, de la ora 21.00, The Ark Underground se transforma in gazda potrivita pentru o seara de teatru, in timp ce The Ark Lounge ramane optiunea perfecta pentru cei care vor sa intre in lumea jocurilor si sa-ti petreaca timpul intr-un mod cat mai placut si antrenant.
Piesa de debut este o fascinanta comedie, “Ma mut la mama”, in regia lui Gelu Colceag, comedie “trista”, o poveste vesela si optimista, dar cu accente tragice care infatiseaza realist viata de familie si drumul spre idealitate atunci cand speranta te invata sa traiesti frumos si sa te bucuri de fiecare clipa. Din distributia piesei fac parte Adriana Trandafir, Andreas Petrescu si Gabriel Fatu, povestea piesei infatisand situatia a doi frati care se apropie de varsta de 30 de ani si care in urma unor esecuri amoroase se refugiaza in casa mamei lor. Mama, interpretata cu desavarsire de Adriana Trandafir, este o vaduva, care in mod paradoxal, este studenta si isi gaseste iubit la facultate. Acest lucru este de neconceput pentru cei doi frati, care pe langa gelozia unuia fata de celalalt, sunt macinati de existenta iubitului mamei, pe care nu il pot accepta sub nicio forma. Piesa se caracterizeaza prin multe rasturnari de situatie, fiecare membru al familiei incearcand sa isi marcheze teritoriul, insa cu intelegere si rabdare si cu si mai mult umor, totul se poate rezolva...
Iubitorii de teatru dar si cei neinitiati inca, vor avea ocazia sa traiasca senzatii de la cele mai obisnuite pana la cele mai greu de imaginat, incepand cu 27 ianuarie in fiecare joi, de la ora 21.00 doar la The Ark Underground.
James Walsh canta in februarie in The Ark
Au asteptat ce au asteptat fanii lui James Walsh, solistul trupei Starsailor, insa asteptarea a meritat pentru ca pe 4 februarie artistul va sustine un concert la The Ark Underground.
Intrarea la concertul organizat de The Ark si sustinut de Emagic va fi de 50 de lei. Concertul va incepe la ora 21:00.
Trupa Starsailor a inregistrat un succes nebun inca de la debut, in 2001, insa cu toate acestea James Walsh a ales sa puna pe pauza proiectele impreuna cu formatia, care a fost favorita publicului la festivalurile Glastonbury, V Festival, Rock im Park sau T in the Park, si sa continuie printr-o cariera solo.
Inspirat de Neil Young, Bob Dylan, Nick Drake sau The Beatles, James Walsh si-a dezvoltat propriul stil si s-a facut cunoscut in Marea Britanie si nu numai. Astfel, putem spune ca stilul lui James Walsh a fost influentat de catre artistii pe care ii iubea cel mai mult.
Acum, James se pregateste de lansarea primului sau album solo, iar pentru acest lucru colaboreaza cu diferiti producatori si compozitori printre care si Suzanne Vega. Sa nu uitam sa mentionat ca primul sau EP este deja pe piata, sub numele de „Live At The Top Of The World”.