Teatrul Mihai Eminescu

La Botosani prima reprezentatie in limba stramoseasca a avut loc in 1838, cand directorul Scolii Domnesti, Nicolini, asociat cu Costachi Caragiali a inceput o serie de reprezentantii. La 27 noiembrie 1838 se juca in al patrulea abonament "Uniforma lui Velington" comedie intr-un act de Otto von Kotzetbue. Afisul a fost scris de mana si in el se anunta ca „privelistea” se va sfarsi intr-o pantomie in doua acte „Troa Diup” si inceputul va fi punct la 6 jumatate ceasuri evropenesti. In aceeasi iarna trupa lui Nicolini a mai jucat piesa „stefan cel Mare” de Gh. Asaki si „Plumper” sau „Amestecatorul in toate” de I.F. Junger. Sala de spectacole era la scoala Domneasca, unde incapeau 40 de scaune. Dupa zece ani, in iarna 1848-1849 mai multi boieri si cucoane din Botosani au jucat teatru pentru scopuri filantropice, adunandu-se suma de 1045 lei in folosul saracilor. In stagiunea 1857-1858, s-a infiintat o trupa teatrala moldoveneasca in Botosani, sub direciia lui Costachi Balaceanu si a pitarului Costachi Vasiliu. La 10 mai o 1858, 70 de boieri si negustori adreseaza Ministerului de Interne o petitie prin care cereau „infiintarea si statornicirea unui teatru la Botosani”.

Prin 1860 se construieste prima sala de teatru cunoscuta sub denumirea „Teatrul Petrache Cristea”, Botosanii fiind astfel printre orase din tara care aveau o sala de reprezentantii teatrale dupa modelul celor din Occident, cu scena, doua randuri de loji, parter, orchestra si celelalte accesorii. Sala varuita in alb, era jumatate de elipsa, cu despartiturile de la loji din scandura vopsite cu alb, fara capitonaj si fara scaune, pe care publicul si le aducea de acasa in seara reprezentantiei. in mijlocul plafonului atarna un candelabru urias, in care erau infipte vreo doua sute de lumanari de parafina, ce trebuia coborat pana jos pentru a putea fi aprinse lumanarile. Stalurile un fel de lavite cu spatar erau rezervate numai barbatilor. Pentru orice femeie ar fi fost o lipsa de respect sa apara la teatru in stal. Trei lovituri de butuc in dusumeaua scenei anuntau publicul ca reprezentatia va avea sa inceapa. Intr-o astfel de sala, trupele de teatru straine care treceau prin punctul de frontiera Burdujeni spre Bucuresti si de acolo spre Constantinopol, se abateau de cele mai multe ori pentru una sau mai multe reprezentantii si la Botosani, oras cu un public iubitor de teatru si mai presus de toate cu o generatie tanara entuziasta. In fiecare toamna Botosanii vedea sosind cate o trupa de actori pentru stagiunea de iarna! Trupele Pascaly, Alexandrescu, Poenaru, Popescu, etc. in 1864, angajat ca sufleur al trupei Vladicescu-Tardini, era marele nostru botosanean poetul Mihai Eminescu. El era angajat si ca scriitor de roluri. Pe scena acestui teatru a aparut si actori straini: Adelina Patti- celebra stea de la Oprea din Paris in 1865.

Alaturi de traduceri din germana sau franceza, erau pe atunci in mare „favoare” primele lucrari dramatice din literatura romana. Iata ce scrie Veronica Micle despre piesa „Fantana Blanduziei” de V.Alecsandri, prezentata de Nationalul bucurestean in 1885 cu Aristita Romanescu si Constantin Nottara: „… in Botosani entuziasmul si ovatiile n-au lipsit”.
Dupa 1885, din cauza deteriorarii cladirii, spectacolele trupelor ce veneau de la Botosani se dadeau in „Sala meseriasilor”. Aici in 1900 insotita de trupa : „Burgtheater” din Viena, a dat doua reprezentantii cu piesele „Hedda Gabler” si „Strigoii” de Ibsen, marea tragediana Agatha Barsescu. in 1901 ia fiinta o noua sala, „Teatrul Popovici” dupa numele proprietarului. Aici au jucat Aglae Pruteanu in „Nora” de Ibsen si „Dama cu camelii” de Al. Dumas-fiul, Ermette Novelli in „Moartea civila”, Constantin Tanase in opereta „Husarii la manevra”.
Dar necesitatea unui teatru pe masura orasului care la inceput de secol era al patrulea ca numar al locuitorilor dupa Bucuresti, Iasi si Galati, a preocupat mereu pe edilii orasului. in ianuarie 1912 se constituie „Societatea pe actiuni-Teatrul Eminescu” avand 75 de actionari si un capital de 400000 lei. La 23 septembrie acelasi an, s-a pus piatra fundamentala a constructiei acestui „templu al artei”, care a fost terminata doi ani mai tarziu. Cladirea, dupa planul arhitectului Grigore Cerchez, in stilul eclectismului de scoala franceza, se compara prin proportii si bogatie a ornamentatiei cu Teatrul National din Iasi. A fost inaugurata oficial in seara zilei de 21 decembrie 1914, cu piesa „Lorica noastra” a Nationalului bucurestean. De asemeni elevii liceelor din localitate au prezentat un program artistic coruri, cantece, dansuri populare si un tablou alegoric pe tema „Sarmanul Dionis”. Pe scena acestui teatru au aparut figuri de seama ale vietii artistice si culturale romanesti. Aici a rasunat ultima oara in orasul sau natal, cu ocazia „Congresului Ligii Culurale” a rasunat vocea marelui savant Nicolae Iorga, care a tinut conferinta despre „Cum trebuie inteles Eminescu” in care l-a cam combatut pe Calinescu.
La 8 aprilie 1944, frumoasa cladire a Teatrului „Eminescu” este partial distrusa de un bombardament, dupa care este radical transformata intre 1956-1958, cand se reconstruieste, astfel incat vechea compozitie nu mai poate fi identificata.

In septembrie 1958, se inaugureaza noul Teatru „Mihai Eminescu”. Prima stagiune artistica se deschide la 16 octombrie 1958 cu premiera piesei „Mielul turbat” de Aurel Baranga in regia lui Paul Sireteanu si scenografia lui Constantin Piulita. De atunci Teatrul „Mihai Eminescu” a atras atentia si consideratia intregii miscari teatrale romanesti, aici prezentandu-se in premiera absoluta operele lui Nicolae Iorga, Mihail Sorbul, Eugen Lovinescu, Vasile Voiculescu, etc. Aici a vazut lumina rampei opera dramatica a „Luceafarului”, patronul teatrului si al intregii spiritualitati romanesti.

Textul este disponibil sub licenta GNU pentru documentatie libera.