Muzeul de Istorie Sighisoara

Cetatea Sighisoara, cea mai frumoasa si cea mai bine pastrata cetate oraseneasca din Transilvania a primit de-a lungul timpului apelative ca: Perla Tarnavei, margaritar al Transilvaniei, Nurnberg transilvanean. Sighisoara ni se infatiseaza si astazi ca un veritabil oras-muzeu oferind vizitatorului modern sansa rara de a realiza o intoarcere in timp, in atmosfera medievala de acum cateva sute de ani.
Istoria zonei in care se afla orasul Sighisoara isi are inceputurile cu cateva mii de ani inainte de intemeierea orasului de catre colonistii germani. Acestea sunt : asezarea preistorica de pe Dealul Turcului (Wietenberg) aflata la 3 km N-V de oras, din epoca bronzului mijlociu (1800-1300 i.Hr.), care a dat numele de Cultura Sighisoara-Wietenberg. Aflata pe platoul superior al aceluiasi deal (Dealul Turcului- Wietenberg), asezarea dacica fortificata datata in perioada Latene (sec II i.Hr.-sec II d.Hr.) a fost cea mai puternica fortificatie dacica de pe cursul mijlociu al raului Tarnava Mare. Dacii, popor indo-european inrudit cu tracii, au trait in urma cu 2000 de ani pe teritoriul Romaniei de azi, atingand un nivel de civilizatie asemanator cu al celtilor si al germanilor din antichitate. Transilvania a facut parte din Provincia Dacia si este extrem de bogata in vestigii ale civilizatiei romane. Romanii au construit orase, au ridicat fortificatii militare si au realizat o puternica retea de drumuri strategice. Astfel, in apropiere de Sighisoara, pe platoul Podmoale, se afla urmele unei fortificatii militare romane (castrum) in care a stationat o cohorta a Legiunii a XIII-a Gemina cu sediul la Alba Iulia- Apulum.
Cea mai dificila perioada a istoriei locale incepe odata cu plecarea adminstratiei romane din Dacia. Este perioada migratiilor care a durat aproape 1000 de ani, cuprinzand zece valuri de populatii migratoare venite din rasarit. Dintre acestea numai maghiarii au reusit sa cucereasca treptat intreaga Transilvanie, pe care au integrat-o in regatul maghiar, care ulterior a intrat in componenta Imperiului Austriac pana in 1918, cand acesta s-a destramat. In sec. al XII-lea d.Hr., in sudul si estul Transilvaniei a fost colonizata populatia germana. Venita dintr-un spatiu european cu civilizatie superioara, aceasta populatie a construit principalele orase medievale din Transilvania si Ungaria, contribuind la ridicarea nivelului general de civilizatie al zonei. Colonistii germani au fost adusi de regele Geza al II-lea (1141-1161) de pe meleagurile Rinului, Moselei si din Flandra. Veniti ad retinendam coronam-pentru apararea coroanei, acestia au luat in stapanire fundus regius-pamant craiesc, bucurandu-se de drepturi si privilegii deosebite. Alti colonisti au fost adusi din dreapta Rinului, din Saxonia, denumire care a dat germanilor din Transilvania, numele generic de « sasi-saxones ».
Dintre nucleele urbane aparute catre sfarsitul sec. al XIII-lea, acela situat la confluenta paraului Saes cu raul Tarnava Mare, avea sa dea nastere uneia dintre asezarile cele mai caracteristice ale Evului Mediu transilvanean, Sighisoara, vechea cetate Schässburg.
Sighisoara este inclusa astazi in patrimoniul UNESCO, un oras medieval european, ale carui vechi edificii si cladiri sunt inca functionale si bine pastrate.
Cronicarul Georgius Krauss fixeaza inceputurile locuirii medievale la Sighisoara in anul 1191. Documentar, localitatea este atestata in anul 1298 sub denumirea de Schespurch intr-un document emis de papa Bonifaciu al VIII-lea (1295-1303), prin care acesta acorda o indulgenta de 40 de zile credinciosilor Bisericii Manastirii – biserica calugarilor dominicani cu hramul Sfanta Maria.
In cursul sec. al XIV-lea , evolutia localitatii a fost destul de rapida. In 1337 Sighisoara devine centru de scaun, iar in 1367 capata rang de oras : Civitas de Segusvar.
Locuitorii orasului medieval au fost meseriasi organizati de timpuriu in bresle (corporatii). Desi cea mai veche mentiune a unor bresle la Sighisoara dateaza din anul 1376, documentar cele mai multe bresle si branse mestesugaresti sunt precizate dupa anul 1400. Se apreciaza ca in secolele XVI-XVII a existat la Sighisoara un numar de 15 bresle cu 20 de branse mestesugaresti. Breslele nu au avut numai un rol economic, ci ele au construit si sistemul de fortificatii al orasului.
Epoca de glorie a orasului o reprezinta secolele XV-XVII, cand burgul devine un important centru artistic ; pictori, sculptori, unii veniti din Konigsberg, Salzburg, Boemia, Tirol, dar si autohtoni ca Elias Nicolai, sculptor al barocului transilvanean, s-au perindat pe aici. La acestia se adauga pleiada de cronicari din secolul XVII, avandu-l ca spiritus rector pe G.Krauss. Nu trebuie sa-l uitam pe renumitul farmacist Andreas Bertramus, al carui spirtus vitriolis a devenit foarte cunoscut in epoca.