maraton
Maraton pe timp de noapte la Sibiu
Iubitorii de sport din toată ţara trebuie să-şi noteze în calendar data de 20 august 2011 şi să nu-şi facă planuri în acea zi. La Sibiu, va avea loc Maratonul de Noapte, singurul eveniment de acest gen, ce se va desfăşura după ora 21.00. Unicitatea acestui proiect constă în faptul ca la această oră, nicăieri în Europa nu se desfăşoară un astfel de maraton, la Sibiu fiind singura cursă de gen care se va desfăşura pe timp de noapte.
Distanţa pe care vor alerga cei ce se înscriu pe site-ul www.maratonuldenoapte.ro este cea oficială pentru astfel de activităţi, de 42,195 kilometri (26 mile şi 385 yarzi).
Evenimentul are două scopuri principale: acela de a include oraşul Sibiu în cercul select al oraşelor organizatoare de maraton, cum sunt Londra, New York, Viena, Bratislava etc., şi acela de a strânge fonduri în vederea acordarii „Bursei Pentru România”, unul dintre principalele proiecte dezvoltate de ASCER, organizatorul maratonului.
„Proiectul este gândit ca să devină un etalon pentru oraşul Sibiu, alături de alte evenimente de marcă (Festivalul de Jazz, FITS, etc) şi ne propunem ca în următorii 3 ani atât numărul participanţilor, cât şi al spectatorilor să înregistreze o creştere evidentă faţă de prima ediţie. Pe lângă latura educativă şi sociala a evenimentului, această acţiune va deschide noi perspective de interes pentru turiştii care fie vor dori să participe activ în cadrul competiţiei, fie vor asista în calitate de spectatori.”, au declarat organizatorii.
Pe parcursul zilei de 20 august, la Sibiu vor mai avea loc 3 curse de maraton: una dedicată copiilor (începe la ora 12.00 şi se desfăşoară pe o distanţă de 2,5 km), una dedicată persoanelor peste 50 de ani (începe la ora 19.30 şi se desfăşoară pe o distanţă de 4 km) şi „half maraton” (începe la ora 18.30 şi se desfăşoară pe o distanţă de 21,095 km)
Startul la Maratonul de Noapte se va da în Piaţa Mare din Sibiu, urmând să se finalizeze în aceeaşi locaţie. Traseul va fi delimitat de garduri, bandă de delimitare şi jaloane delimitatoare. Pe întreg parcursul cursei în faţa plutonului precum şi în spatele acestuia va fi amplasat câte un safety car. Pe traseu vor fi amenajate 20 de puncte de hidratare. La fiecare punct de hidratare va exista un checkpoint, de unde fiecare concurent va primi o brăţară de hârtie. Pentru fiecare locaţie, culorile braţarilor vor fi diferite, astfel încât la sosirea concurenţilor la linia de finish aceştia trebuie să prezinte toate cele 20 de brăţări.
Traseu:
Prin specificul său, maratonul este o cursă care se desfăşoară pe asfalt, traseul stabilit de catre organizatori incluzând strazile oraşului Sibiu din zonele centrale până în cartiere marginaşe sau zone rezidenţiale. După plecarea din Piaţa Mare, concurenţii vor parcurge următorul traseu : str. Nicolae Bălcescu - Bretea - Bd. Vasile Milea – str. Rahovei – str. Calea Dumbrăvii – str. Ludoş – Calea Poplăcii – Bd. Victoriei – str. Andrei Şaguna – Şos. Alba Iulia – str. Malului – str. Râului – str. Malului -str. Nicolae Teclu – str. Bâlea – str. Ştefan cel Mare – str. Semaforului – str. Rahovei – Bd. Mihai Viteazu – str. Calea Dumbrăvii – str. Siretului – str. Gheorghe Dima – str. Rahovei – DN 1 – Bd. Vasile Milea – str. Victoriei – Parcul Sub Arini – str. Victoriei – str. Calea Poplăcii – str. Ludoş – str. Calea Dumbrăvii – Bretea – str. Nicolae Bălcescu linia de finish fiind trasată în Piaţa Mare.
Maratonul de Poezie si Jazz
Incepand de vineri, 20 mai 2011, ora 22:00, pana sambata, 21 mai 2011, ora 05:00, in Foaierul Teatrului National de Opereta “Ion Dacian” din Bucuresti, va avea loc cea de-a III-a editie a evenimentului multiart Maratonul de Poezie si Jazz.
40 de scriitori contemporani de anvergura nationala si internationala din Romania, Ungaria, Serbia si Bulgaria vor sustine lecturi, acompaniati de reprezentanti de marca ai jazzului. Maratonul de Poezie si Jazz, editia a III-a, este un eveniment multiart de impact mediatic si de public care isi propune sa prezinte publicului timp de 7 ore neintrerupte cateva dintre cele mai importante voci ale poeziei romanesti contemporane, in dialog artistic cu nume de referinta ale jazz-ului autohton si international.
Recitalurile poetilor vor fi „copertate” prin dialog muzical de rafinati interpreti si compozitori de jazz: Mircea Tiberian (pian), Nadia Trohin (voce), Chris Dahlgren (contrabas) si Christian Lillinger (percutie).
Scriitorii participanti la aceasta a III-a editie a Maratonului de Poezie si Jazz sunt: Ana Blandiana, Andrei Bodiu, Romulus Bucur, Dan Mircea Cipariu, Nicolae Coande, Dan Coman, Denisa Comanescu, Traian T. Cosovei, Milan Dobricici, Gellu Dorian, Florin Dumitrescu, Teodor Duna, Dinu Flamand, Horia Garbea, Adrian Alui Gheorghe, Bogdan Ghiu, Ioana Greceanu, Mugur Grosu, Ivan Hristov, Naomi Ionica, Iulia Militaru, Ion Muresan, Andrei Novac, Ioan Es. Pop, Bogdan O. Popescu, Simona Popescu, Andra Rotaru, Sántha Attila, Cornelia Maria Savu, Octavian Soviany, Cassian Maria Spiridon, Moni Stanila, Liviu Ioan Stoiciu, Eugen Suciu, Robert Serban, Nicolae Tzone, Alexandru Vakulovski, Radu Vancu, Paul Vinicius si Florina Zaharia.
“Maratonul de Poezie si Jazz”, eveniment unic in Romania, va fi transmis in direct de coproducatorul evenimentului, Radio Romania Cultural. Antologia acestei editii a “Maratonului de Poezie si Jazz”, aparuta la Editura Tracus Arte, va fi lansata cu aceasta ocazie, ca o marturie scrisa a unui eveniment ce isi propune sa devina un reper anual al intalnirii dintre artele poetice si cele ale jazzului. Aceasta editie se bucura de sprijinul financiar al Ministerului Culturii si Patrimoniului National si are ca partener Asociatia Scriitorilor Bucuresti - sectia Poezie.
Intrarea la eveniment este libera.
Coordonatori proiect: Dan Mircea Cipariu, Ioan Cristescu
Art Director: Mihai Zgondoiu
Producator executiv: Andra Rotaru
Consultant artistic: Alina Moldovan
22.07 –22.10 – prezentare Anamaria Spataru – “Bookcrossing”
22.10 - 22.15 - Intro prezentare eveniment, invitati, organizatori – (Dan Mircea Cipariu) / Fond Mircea Tiberian Group
22.15 – 22.25 - Lectura – Ana Blandiana – prezentata de Dan Mircea Cipariu
22.25 – 22.35 - Lectura – Ion Muresan – prezentat de Ioan Cristescu
22.35 – 22.45 - Lectura – Simona Popescu– prezentata de Dan Mircea Cipariu
22.45 – 22.55 - Lectura – Bogdan O. Popescu – prezentat de Dan Mircea Cipariu
22.55 – 23.05 - Lectura – Eugen Suciu – prezentat de Ioan Cristescu
23.05 – 23.15 - Lectura – Denisa Comanescu– prezentata de Dan Mircea Cipariu
23.15 – 23.25 - Lectura – Andrei Bodiu – prezentat de Ioan Cristescu
23.25 – 23.35 - Lectura – Robert Serban– prezentat de Dan Mircea Cipariu
23.35 – 23.45 - Lectura – Traian T. Cosovei – prezentat de Ioan Cristescu
23.45 – 23.55 - Lectura – Bogdan Ghiu - prezentat de Ioan Cristescu
23.55 – 00.05 - Mircea Tiberian Group
00.05 – 00.15 - Lectura – Cornelia Maria Savu – prezentata de Dan Mircea Cipariu
00.15 – 00.25 - Lectura – Sántha Attila – prezentat de Dan Mircea Cipariu
00.25 – 00.35 - Lectura – Liviu Ioan Stoiciu – prezentat de Ioan Cristescu
00.35 – 00.45 - Lectura – Paul Vinicius – prezentat de Ioan Cristescu
00.45 – 00.55 - Lectura – Cassian Maria Spiridon – prezentat de Dan Mircea Cipariu
00.55 – 01.05 - Lectura – Teodor Duna – prezentat de Ioan Cristescu
01.05 – 01.15 - Lectura – Gellu Dorian– prezentat de Dan Mircea Cipariu
01.15 – 01.25 - Lectura – Nicolae Coande– prezentat de Dan Mircea Cipariu
01.25 – 01.35 - Lectura – Romulus Bucur– prezentat de Dan Mircea Cipariu
01.35 – 01.45 - Lectura – Dinu Flamand – prezentat de Dan Mircea Cipariu
01.45 – 01.55 - Lectura – Iulia Militaru – prezentata de Dan Mircea Cipariu
01.55 – 02.05 - Lectura – Octavian Soviany – prezentat de Dan Mircea Cipariu
02.05 – 02.15 - Mircea Tiberian Group
02.15 – 02.25 - Lectura – Florina Zaharia – prezentata de Dan Mircea Cipariu
02.25 – 02.35 - Lectura – Florin Dumitrescu– prezentat de Dan Mircea Cipariu
02.35 – 02.45 - Lectura – Andra Rotaru – prezentata de Dan Mircea Cipariu
02.45 – 02.55 - Lectura – Adrian Alui Gheorghe – prezentat de Dan Mircea Cipariu
02.55 – 03.05 - Lectura – Dan Coman – prezentat de Ioan Cristescu
03.05 – 03.15 - Lectura – Mugur Grosu– prezentat de Ioan Cristescu
03.15 – 03.25 - Lectura – Ioana Greceanu – prezentata de Dan Mircea Cipariu
03.25 – 03.35 - Lectura – Radu Vancu – prezentat de Ioan Cristescu
03.35 – 03.45 - Lectura – Milan Dobricici (Serbia) – prezentat de Radu Vancu
03.45 – 03.55 - Lectura – Ivan Hristov (Bulgaria)– prezentat de Radu Vancu
03.55 – 04.05 - Mircea Tiberian Group
04.05 – 04.15 – Alexandru Vakulovski – prezentat de Ioan Cristescu
04.15 – 04.25 - Lectura – Nicolae Tzone – prezentat de Ioan Cristescu
04.25 – 04.35 - Lectura – Naomi Ionica – prezentata de Ioan Cristescu
04.35 – 04.45 - Lectura – Moni Stanila – prezentata de Ioan Cristescu
04.45 – 04.55 - Lectura – Andrei Novac – prezentat de Dan Mircea Cipariu
04.55 – 05.00 - Final – Dan Mircea Cipariu & Mircea Tiberian Group