Maratonul Revelionului la Opera Nationala Bucuresti
Daca te-ai saturat sa petreci revelionul in cluburi, la prietenul care are apartamentul mai incapator sau acasa cu parintii, poti incerca o experienta inedita: revelionul la Opera Nationala Bucuresti. Si nu este prima oara cand Opera organizeaza un astfel de eveniment: are o experienta de 5 ani in spate!
In ce consta un revelion la Opera? Este o seara ce combina muzica clasica, o reprezentatie artistica de calitate, o distributie de exceptie, urmate – pentru cei care aleg sa isi petreaca noaptea de Revelion la ONB - de cina festiva, tombola, foc de artificii si alte surprize.
Spectacolul propus in acest an publicului este celebra opereta compusa de Johann Strauss-fiul, „Liliacul”, o productie (scenografie si regie) a celebrului teatru liric londonez Royal Opera House (Covent Garden). Din distributie vor face parte artistii: Marian Pop, Crina Zancu, Petre Burca, Antonela Barnat (debut), Lucian Corchis, Daniel Filipescu, Mihaela Stanciu, Vasile Chisiu, Simona Neagu, Alin Manzat. Rolul lui Frosch va fi interpretat de Pavel Bartos, actor al Teatrului Odeon.
Spectacolul de pe 31 decembrie incepe la ora 18.00. Pentru un bilet la spectacol trebuie sa platiti cel mult 60 de lei. Cei care doresc sa ramana pana in zori la Opera Nationala trebuie sa-si rezerve o masa si sa plateasca alti 500 de lei.
Grabeste-te daca vrei sa participi, pentru ca site-ul ONB anunta ca au mai ramas doar cateva locuri libere la “Maratonul Revelionului la Opera Nationala Bucuresti”. Biletele pentru acest eveniment pot fi achizitionte de la casa de bilete a ONB zilnic, intre orele 10:00-13:00 si 14:00-19:00. Detalii la numarul de telefon: 021.313.18.57 si pe my.operanb.ro.