Gotan Project

Gotan Project sau victoria tangoului fara drept de apel

Infailibil, tangoul celor de la Gotan Project exercita aceeasi putere de seductie asupra publicul roman, chiar daca e a patra oara cand trupa viziteaza Capitala. Aproape 4000 de oameni au asistat aseara la spectacolul celui mai faimos grup de electro-tango din lume. Evenimentul a fost prezentat de Peroni si organizat de Events.

Extrem de gustati de publicul din Romania, internationalii de la Gotan Project au marcat aseara din nou, in aplauzele fulminante ale galeriei. Timp de aproape doua ore, ei au creionat in lumini si sunete tot ce stiu despre tango: trecut, prezent si viitor.

In aceeasi formula ca in 2010, Gotan Project au oferit o perspectiva mult mai matura si mai inchegata asupra conceptului 3.0. Philippe Cohen Solal (chitara electrica, bass, clape), Eduardo Makaroff (chitara acustica si chitara electrica), Christoph H. Müller (bass, clape), Lalo Zanelli (pian), Facundo Torres (bandoneon), Ananta Roosens (vioara, trompeta) si  Claudia Pannone  (voce) au pus in scena un spectacol uimitor, rasucind echivoc, asa cum doar ei stiu sa o faca, povestile de dragoste dintre genul fetis al trupei si muzici de toate felurile.

Sala s-a lasat coplesita, in tacere, de incarcatura senzuala in rosu si negru a colajelor semnate de artista video Prisca Lobjoy, dar a izbucnit in aclamatii de fiecare data cand ritmurile electro au scos-o in forta din uitarea de sine cu care se pierduse pe strazile din Buenos Aires, Mississippi sau Paris. Cei prezenti au primit cu aplauze scurtele dialoguri (in franceza, engleza si spaniola) ale membrilor trupei si au sfarsit prin a-si preda inimile, fara drept de apel, celor sapte vrajitori ai tangoului, ovationand minute in sir.

Setlist complet: Cuesta Abajo / Epoca / Divan / Tango Square / Rayuela / Una Musica Brutal / Erase Una Vez / Tu Misterio / De Hombre A Hombre / Toda Mi Vida / Mi Confession / La Gloria / Diferente / La Musica De Siempre / El Mensajero / Panamericana / Queremos Paz / Desilusion / Peligro / Santa Maria (Del Buen Ayre) / Inmigrante.

Gotan Project revine in Romania!

28 feb 2011 // Sala Palatului

Bucurestiul devine un reper international pe harta iubitorilor de tango. Incantati de primirea fabuloasa de anul trecut, Gotan Project pregatesc o reintoarcere (a patra) la Bucuresti, la sfarsitul lunii februarie. Pe 28 februarie, la Sala Palatului, cea mai celebra trupa de electro-tango demonstreaza teoria Tango 3.0 (titlul ultimului lor album): noua muzica este vechea muzica. Concertul este organizat de Events.

Subtil, dinamic, senzual, tangoul nu mai e demult un gen pentru nostalgici. Gotan Project, trupa care a dat o noua fata tangoului, se simte la Bucuresti ca la ea acasa. „A fost dragoste la prima vedere” spunea Christoph H. Müller anul trecut, la finalul concertului pe care l-au sustinut in vara anului 2010 in Capitala, tot la invitatia Events.

Cea mai cunoscuta trupa de electro-tango a momentului a inceput ca un experiment muzical. Philippe Cohen Solal, Eduardo Makaroff si Christoph H. Müller au fost primii care au adus cu succes folclorul argentinian pe scena electronica. “La Revancha del tango”, primul lor album a vandut un million de copii; i-a urmat al doilea album cu influente pronuntate de jazz, “Lunatico” si Gotan Project au plecat in turneu in jurul lumii. 12 ani mai tarziu, peste 2 milioane de albume vandute, ceva poezie, multe cautari, si multa munca, albumul Tango 3.0 (2010) face din Gotan Project un clasic „world music” de degustat la orice ora, redefinind elementele marcante ale acestui proiect muzical absolut fantastic.

Tangoul te invaluie de la deschiderea lenesa din “Tango Square”, undeva intre un mars funebru din New Orleans si un vals pe bulevard, la influentele rock din “‘De hombre a hombre”. Beat-uri domoale, introspectie, o atmosfera ce isi are radacinile pe strazile prafuite din Buenos Aires se impletesc cu voci precum Cristina Vilallonga pe “Peligro” sau Melingo in “Tu Misterio”. O lista impresionanta de invitati completeaza reteta de succes a albumului. Dr. John le “imprumuta sound-ul calm al Hammond B3 pe Tango Square. Opera autorului Argentinian Julio Cortázar este omagiata in piesa “Rayuela”, citind un pasaj din romanul sau cu acelasi nume. Pana si Víctor Hugo Morales, celebrul commentator de fotbal, si-a imprumutat vocea pentru primul single, “La Gloria” in care GOOOOOOOL devine GOOOOOOTAN.

Biletele pot fi achizitionate la preturi promotionale in perioada 15 - 26 decembrie: 96 lei, 120 lei, 152 lei, 192 lei, iar din 27 decembrie la pret intreg: 120 lei, 150 lei, 190 lei sau 240 lei, in functie de categorie. Tichetele se pot cumpara online, pe www.eventim.ro, sau prin reteaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, librariile Humanitas). Biletele pot fi achizitionate si in trei rate lunare, doar prin Card Avantaj, la sediul Events.