muzeul taranului roman

Targ de primavara la Muzeul Taranului Roman !

12 mar 2011 // ora 09:00 // Muzeul Taranului Roman

Asociatia Culturala Macondo va invita intr-o oaza de primavara si un colt de soare, asezonate cu flori vesele si bucate pe alese! Pe 12 si 13 martie 2011, de dimineata de la ora 9:00 pana seara la ora 18:00, Targul de primavara va asteapta cu veselie si cu oameni primitori in curtea Muzeului Taranului Roman. Atmosfera va fi inveselita de producatori cu legume si cu fructe de sezon, dar si de producatori de peste meleaguri care abia asteapta sa isi laude bucatele. Veti putea gusta din bunatatile Italiei si ale Olandei si veti simti aroma de neuitat a Greciei prin uleiuri sale de masline.

Se vor alatura si producatori cu mezeluri felurite precum: Gheorghe Barza din Sibiu, Talmacel, cu produse afumate si cu minunatul salam de mistret, Dorin Bangala cu deja renumita branza de burduf cu ardei si cu telemea de oaie, Catalin Condriuc de la Botosani cu specialitati de rata si de curcan. Ca totul sa se incheie cu veselie se adauga un pahar de palinca de Bihor sau un pahar de suc de mere natural adus tocmai de la Malancrav. Targ de primavara, un eveniment organizat de Asociatia Culturala Macondo, te asteapta sa-ti amintesti bucuria mancatului slow intr-o viata cu ritm ametitor !

Precupetii lui Gerar la MTR !

29 ian 2011 // ora 09:00 // Muzeul Taranului Roman

Asociatia Culturala Macondo va invita la Muzeul National al Taranului Roman, la o pauza de relaxare si la o gura de aer proaspat!

Pe 29 si 30 ianuarie 2011, de dimineata de la ora 9:00 pana spre dupa-amiaza la 5:00, Precupetii lui Gerar va asteapta cu veselie si oameni primitori in curtea Muzeului National al Taranului Roman. Atmosfera va fi inveselita de producatori cu legume si cu fructe de sezon, dar si de producatori de peste meleaguri care abia asteapta sa isi laude bucatele.
Veti putea gusta din bunatatile Italiei, Maitre Nicolas va va imbia cu branza de capra facuta dupa o reteta frantuzeasca „pour les connaisseurs”. Grecia isi va face simtita prezenta prin aroma de neuitat a uleiurilor de masline.

Se vor alatura si producatori autohtoni cu mezeluri felurite. Produse afumate si o excelenta sunca presata preparate de Svart Ovidiu din Suceava; deja renumita branza de burduf cu ardei si telemea de oaie pregatite de Dorin Bangala; carnatii de oaie picanti, apetisantele pastrame in bait propriu si salamul de mistret facute de Gheorghe Barza de la Sibiu.  Ca totul sa se incheie cu veselie se adauga un pahar de tuica „doi ochi albastri” din Arges de la Emil Florescu sau un vin de casa de la Mircea Stefanescu.

„Precupetii lui Gerar”, un eveniment organizat de Asociatia Culturala Macondo, te asteapta sa-ti amintesti bucuria mancatului slow intr-o viata cu ritm ametitor!

Expozitie arhi-VE/RO. Intre Orient si Occident. Arhiva de imagine Alexandru Tzigara-Samurcas

13 ian 2011 // ora 17:00 // Muzeul Taranului Roman

Joi, 13 ianuarie 2011, ora 17:00, la Sala Irina Nicolau, va avea loc vernisajul expozitiei arhi-VE/RO. Intre Orient si Occident. Arhiva de imagine Alexandru Tzigara-Samurcas. Aceasta expozitiei a fost realizata in urma initiativei Departamentului de Istoria si Teoria Arhitecturii si Conservarea Patrimoniului din cadrul Universitatii de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” si este rezultatul unei colaborari cu ICR Venetia.

Expozitia a fost coordonata de prof. dr. arh. Anca Bratuleanu si conf. dr. arh. Sergiu Nistor si a fost realizata pentru a fi expusa in cadrul Institutului Cultural Roman din Venetia in perioada 3 – 21 noiembrie 2010. Conceptul expozitiei, realizata de Petru Mortu, Toader Popescu si Irina Calota, a uzat de calitatile cliseelor de a reprezenta, in acelasi timp, imagini cu o compozitie proprie si subiecte alese in functie de criteriile autorului. Au fost alese 20 de cupluri de imagini – una cu subiecte din Romania si cealalta cu imagini din Italia. Oglindirea fragmentelor de arhiva unele in altele, precum si pendularea intre imagini care pot fi, in functie de grila de citire adoptata de privitor, apropiate sau indepartate la extrem reprezinta, pe langa un interesant exercitiu vizual, si o sublimare a experientei modernizarii romanesti, fenomen de care Samurcas nu a fost deloc strain. Reflexia care se stabileste in sticla diapozitivelor intre lumea orientala si cea occidentala este, in acelasi timp, un dat al arhivei originale si o constructie fara teza, care privilegiaza deopotriva valoarea diapozitivelor ca marturii, ca obiecte, subiecte sau doar imagini. Alaturarile de imagini – de multe ori surprinzatoare – au scopul de a provoca vizitatorul in a-si pune intrebari si a gasi raspunsuri, in cadrul unui proces de identificare atat a elementelor comune, cat si a diferentelor pe care imaginile ce compun fiecare cuplu in parte le prezinta.

In afara de cele 20 de perechi amintite mai sus, expozitia contine si o instalatie compusa din aproximativ 80 de diapozitive, menite sa prezinte publicului suportul fizic pe care aceste imagini au fost pastrate de-a lungul a peste 100 de ani de existenta. Arhiva de imagine „Alexandru Tzigara-Samurcas”, aflata in posesia Departamentului de Istoria si Teoria Arhitecturii si Conservarea Patrimoniului din cadrul Universitatii de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu”, a fost transferata de la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” probabil de catre profesorul Grigore Ionescu, dupa moartea autorului lor. Diapozitivele din arhiva serveau ca material didactic pentru cursurile de estetica si istoria artei pe care Samurcas le tinea la Scoala de Arte Frumoase, incepand cu februarie 1899. O alta parte a acestei arhive a ramas in custodia actualei Universitati Nationale de Arte si a fost donata, dupa anul 2000, Muzeului Taranului Roman.

Biserici cu pictura murala exterioara din Oltenia

12 ian 2011 // ora 17:00 // Muzeul Taranului Roman

Institutul de Memorie Culturala – CIMEC si Muzeul National al Taranului Roman va invita miercuri, 12 ianuarie 2011, la ora 17:00, la Sala Foaier, la vernisajul expozitiei de fotografie Biserici cu pictura murala exterioara din Oltenia.

Tematica expozitiei a fost determinata de faptul ca pictura murala exterioara a bisericilor din Oltenia (sec. XVIII-XIX) reprezinta un fenomen artistic unic in arta postbizantina tarzie, numarul redus de astfel de locasuri de cult conservate transformandu-le in adevarate repere arhitectonico–iconografice. Expozitia contine totodata o serie de repere culturale si aspecte din viata cotidiana din Oltenia.

Expozitia va putea fi vizitata la Sala Foaier, pana pe 30 ianuarie, de marti pana duminica, intre orele 9:00 si 17:00. Mai multe detalii pe http://terni.cimec.ro sau pe www.muzeultaranuluiroman.ro. Realizarea acestor fotografii a fost posibila gratie unui program cultural finantat de Institutului Cultural Roman, prin programul Cantemir.

Copilaria si miracolul traditiei

11 ian 2011 // ora 12:00 // Muzeul Taranului Roman

In perioada 11 – 25 ianuarie 2011, la Muzeul National al Taranului Roman, copiii Centrului de Zi „Casa Sperantei”, din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, sector 4, vor expune lucrari de pictura pe sticla in cadrul expozitiei intitulate „Copilaria si miracolul traditiei”.

In expozitie vor fi 30 de lucrari realizate de copii cu varste intre 7-15 ani, proveniti din familii aflate in dificultate. Acestia nu sunt la prima lor expozitie, beneficiind, in cadrul centrului de indrumare de specialitate in domeniul artelor plastice, prin intermediul atelierului de pictura, atelier ce functioneaza de 5 ani, cu rezultate deosebite in planul exprimarii si valorificarii talentelor acestora.

Vernisajul expozitiei va fi marti, 11 ianuarie 2011, ora 12.00, la Sala Acvariu. Cu aceasta ocazie va fi organizat in cadrul Muzeului National al Taranului Roman un atelier de pictura pe sticla, la care sunt invitati sa participe copii de toate varstele.
Atelierul se va desfasura pana la ora 16.  Intrarea in expozitie si la atelier este libera.

Expozitie "Beyond the White Cube" la MTR

6 ian 2011 // ora 09:00 // Muzeul Taranului Roman

Inca o expozitie de exceptie, la Muzeul Taranului Roman, te asteapta sa te puna pe ganduri. Expozitia de digigrafii  „Beyond the White Cube”, a artistei Monica Morariu, poate fi vizitata pana in ziua de 9 ianuarie 2011 inclusiv, de marti pana duminica, intre orele 9:00 si 17:00, la Sala Acvariu a MTR.  Intrarea este libera.

Sursele de insipratie pentru aceasta expozitie sunt natura, lumea organica, reinventate, reinterpretate si transformate in arta.

In cuvintele artistei: „Conceptia noastra culturala asupra naturii o defineste ca bun estetic, materie care poate fi transformata sau distrusa cu scopul de a afirma superioritatea umana. Natura a fost si este principala sursa de inspiratie pentru practica artistica in toate culturile si din toate timpurile”.

„Beyond the white cube”, adica dincolo de cubul alb, dupa cum era supranumit spatiul conventional de expunere la inceputurile miscarii land art, este de fapt aceasta detasare de aparente, o cautare a esentei dincolo de invelisul vizibil si facil.

„Natura si materia sa confera flexibilitate si mobilitate spatiului organic, modificandu-i structura si creand noi si noi forme: il corecteaza, il completeaza, il transforma sau il distruge”, explica Monica Morariu.

Monica Morariu a studiat artele vizuale la Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti – Facultatea de Arte Decorative si Design, si a obtinut diploma de master la aceeasi universitate. In prezent este doctorand al Universitatii Nationale de Arta Bucuresti si lucreaza in cadrul Ministerului Culturii si Patrimoniului National.

Icoane banatene - expozitie la MTR

15 dec 2010 // ora 15:00 // Muzeul Taranului Roman
Muzeul Taranului Roman va asteapta miercuri, 15 decembrie 2010, ora 15:00, la Sala Irina Nicolau, la vernisajul expozitiei Icoane banatene. Icoanele prezentate in expozitie au fost descoperite de catre scriitorul Toma George Maiorescu in a doua jumatate a anilor '60 in urma unor cercetari sistematice in doua sate, Stinotari si Carbunari, situate pe Muntele Gheorghe (Muntii Banatului). Locuitorii celor doua sate, cunoscuti sub numele de bufeni, erau olteni veniti in sudul Banatului si a caror ocupatie era carbunaritul. Este foarte probabil ca a existat in zona un centru de pictura a icoanelor pe sticla, in apropierea Muntelui Gheorghe.

Multe dintre acestea cuprind scene din Vechiul Testament, care nu au mai fost abordate de mesterii tarani de pana atunci, remarcandu-se printr-o „libertate absolut fantastica de desen si culoare” (culori tari rosu, albastru si verde), dar si printr-o certa influenta catolica. Majoritatea icoanelor din aceasta colectie – cea mai veche este datata 1838 – sunt pictate pe sticla, colectionarul fiind atras de ele datorita „libertatii de expresie formidabila a iconarilor”. Dupa vernisajul expozitiei, ne va colinda Grigore Lese. Expozitia poate fi vizitata pana pe 7 ianuarie, de marti pana duminica, intre orele 9:00 si 17:00, la Sala Irina Nicolau. Intrarea este libera.

British Documentary - Beautiful Young Minds

29 nov 2010 // ora 19:00 // Muzeul Taranului Roman

British Documentary - Beautiful Young Minds

Proiectul „British Documentary”/„Documentare Britanice”, initiat de British Council Romania, in cadrul programului „New Work New Audiences” / „Noi creatii, un nou public”, este un proiect inedit, prezentat pentru prima oara in Romania, prin care ne dorim sa prezentam unui public cat mai larg creatii contemporane britanice.

Filmele incluse in seria „British Documentary”/„Documentare Britanice” au fost premiate sau nominalizate pentru numeroase distinctii in cadrul festivalurilor internationale, printre care si Festivalul de Film Documentar Grierson, din Marea Britanie, la editiile din 2009 si 2008.

Tematica filmelor este extrem de diversa – de la probleme sociale ale lumii contemporane la perioada razboiului rece si a anilor ’60, de la titanicele particule ale atomului la neurochirurgie, de la manipulare media la crima artistica a secolului XX, de la viitorul sumbru al planetei, la farsa ca arma a activismului social si de mediu.

Intrarea publicului la proiectiile documentarelor britanice este libera.
Filmele sunt subtitrate in limba romana.