Sistem

Deepcentral vs Sistem

"In urma ta" este noul single Deepcentral impreuna cu "gasca" de la Sistem. Sunetul caracteristic butoaielor si beat-ul dance marca Deepcentral,  vor face din aceasta melodie un nou hit. "Ne-am dorit sa scoatem si o piesa in limba romana, sa mai "tulburam" putin "apele englezesti" ale muzicii dance autohtone.  Noi il cunoasteam pe Zoli de ceva timp asa ca i-am propus sa lucram la piesa asta impreuna.“ au declarat George si Doru.

Piesa va intra de saptamana viitoare la radiouri iar intre timp se fac “sedinte de brainstorming” pentru scenariul videoclipului, filmarile fiind planificate la sfarsitul anului. Deepcentral isi continua concertele prin tara si se pregateste pentru deplasarile viitoare peste hotare… “Ne-am facut multi prieteni cu ajutorul noii tehnologii, multumim Youtube si Facebook…si uite ca succesul virtual ne-a prins bine si incepem sa avem concerte in Germania, India, Rusia, America...” au declarat baietii. Pana pleaca peste mari si tari, George si Doru vor incepe de saptamana viitoare sa promoveze noua melodie impreuna cu Sistem si in cadrul emisiunilor televizate.