Andreea Balan a dansat cu 250 de fete!

Andreea Bălan şi alte 250 de fete i-au surprins vineri, 6 mai, pe cei prezenţi într-un mall din Bucureşti cu un dans care şi-a propus să celebreze feminitatea şi să dezvăluie zeiţa din interiorul fiecăreia, în cadrul unui flash mob organizat de Gillette Venus. Fetele au dansat pe celebra medolie “Venus”, a trupei britanice Bananarama, iar coregrafia a fost realizată de către Andreea Bălan şi Adrian Cristea - “Bursucu”, ambii recunoscuţi pentru premiile obţinute la competiţii importante de dans din România şi din afara ţării.

Flash mob-ul a fost prima experienţă de acest gen atât pentru Andreea şi Bursucu’, cât şi pentru cele peste 250 fete care au reuşit să înveţe coregrafia într-un timp foarte scurt, într-o săptămână, astfel încât să se coordoneze foarte bine la eveniment.

“Flash mob-ul a ieşit super şi le mulţumesc tuturor care s-au implicat în acest proiect. Sper că din ce în ce mai multe fete vor dori să înveţe această coregrafie şi chiar să o transformăm în dansul verii”, a declarat Andreea Bălan, care promovează în această perioadă un nou concept de spectacol, „Dancing Show”, în cadrul unui turneu naţional ce cuprinde 33 de oraşe şi 100 de evenimente.

Spune-ti parerea

Regenerare cod